Expozitia Axe la Arad- 2010

Tendinţe şi direcţii în arta contemporană. Expoziţie de artă contemporană la Muzeul de Artă din Arad în colaborare cu Galeria Axe din Timişoara


Muzeul de Artă din Arad, care prin proiectele prezentate, prin deschiderea spre modelele majore ale artei contemporane este una din cele mai prestigioase din ţară organizează în colaborare cu Galeria ,,Axe” din Timişoara, condusă de artistul Costin Brătean, o expoziţia ,,Tendinţe şi direcţii organizează în arta contemporană” care cuprinde artişti din Timişoara şi Arad. Curatoriatul lui Adrian Sandu este manifestat printr-o selecţie riguroasă la nivelul valorii artistice, exprimând şi o solidaritate de viziune şi stil, manifestată prin lucrări ce au ca temă entitatea arhetip –reprezentare grafică. Artiştii participanţi la evenimentele Galeriei Axe provin din zonele apropiate Timişoarei: Arad, Hunedoara, Deva, Reşiţa, Drobeta - Turnu-Severin, Craiova, Alba-Iulia. Cu fiecare an, aria geografică reprezentată prin expoziţii se lărgeşte, aşa cum creşte şi numărul participanţilor. Proiectul sub care sunt reunite evenimentele are un titlu generos: ,,Tendinţe şi direcţii în arta contemporană”, abordare nerestrictivă, permisivă ca perspectiva stilistică, ori specia, materialul. Galeria organizează tabere de creaţie, work – shopuri, participări la expoziţii naţionale şi internaţionale însoţite de tot ce e necesar pentru organizarea evenimentului: înrămare, afişe, cataloage, publicitate, monitorizarea ecourilor în presă etc. Galeria trăieşte prin efortul lui Costin Brăteanu, ajutat de prieteni, toţi creatori, dornici să găsească un canal de comunicare favorabil artistului, fiinţă oprimată, victimă a nepăsării unui sistem orientat către speculaţii facile, neostenindu-se măcar să mimeze ipocrizia de a-i considera o elită a comunităţii.
Expoziţia de la Muzeul de Artă din Arad, sala Ovidiu Maitec, este un eveniment de talie naţională dovedind ochiul priceput şi selecţia sigură a unui curator profesionist. Nu este o simplă alăturare de lucrări, ci o operă de artă în sine, o deschidere spre un spaţiu ideatic de fierbinte actualitate. Adrian Sandu, un artist de mare forţă expresivă, gravor şi curator, mizează pe şocul propus de îndrăzneaţa ,,mise en page” a unor fragmente din lucrări anterioare, o înşiruire pe orizontală de secţiuni decupate din experienţa zilnică.. Seria propune ideea unui jurnal intim, asociind fragmente pur senzoriale, încărcături emoţionale surprinzătoare la o un virtuoz al liniei, la un constructor fastuos al unei suprarealităţii simbolice. Este o ipostază interiorizată, revelată prin notaţii abstracte, invenţii ale unei scrieri ce propun un alfabet al fiinţei artistului, notaţii ale redescoperirii spaţiului genetic funciar. Artistul fantast pe care îl ştim exprimă acum opţiunea pentru organizarea sintaxică, asociind aventurile, experienţele cotidiene cu semne grafice deasupra căreia este proiectată ideea unei structurări simbolice, figuri ale eului personal din expunerea unor fragmente aparent neesenţiale, fragmente aruncate şi regăsite care devin esenţiale ca metafore temporale. Derizorii, esenţiale, fragmentare, efemeride, fărâme de emoţii care primesc semnificaţia definitorie a portretului. Costin Brăteanu expune lucrări cu o gestualitate a pensulaţiei pe orizontală. Trasele pensulei sunt delicate, în sugestia dantelăriei, din care se frământă forţa germinativă a obiectualităţii. E un spaţiu ce palpită în nostalgia scrierii ce înfiinţează metafora, bijuterie neintenţionată, conţinută în energiile misterioase ale scrierii picturale. Lucrările trăiesc nostalgia formei ce aduce bucurie, accident fermecător în construcţia gestualistă. Nu viaţă se naşte din această agitaţie frenetică a pensulaţiei, când orizontală, când verticală, ci forme artificioase, estetice. E un centru, un loc de întâlnire. Un nod în care se întretaie cele două dimensiuni: verticalitatea simbolică şi orizontalitatea sintagmatic. care sunt cumva legate şi de numele grupării – Axe. E vorba de o intersecţie nu numai a destinelor creatoare – deveniri în timp ale eului creator, dar şi de intuirea resorturilor comunicării ca o proiecţie de pe axa selecţiei pe cea a combinării, sinonimă ca relaţie dintre semnele paradigmaticului simbolic şi ale sintagmaticului alegoric. Propunerea Dianei Serghiuţă şochează, contrariază prin contrastul dintre aparenţa nevinovată şi realitatea monstruoasă. O privire superficială este atrasă de figurile simpatice de iepuraşi, pictaţi realist. Ochiul descoperă însă păcăleala, şi candoarea iniţială devine subiectul oripilării. Artista are priceperea de a transfera seducţia în contrarietate, ba chiar în coşmaresc, fiindcă ,,animăluţele” se dovedesc mici monştri, fiinţe cu două capete, mai multe urechi, cu botişoare unite. E un salt din lumea reală spre o suprarealitate în care fantasticul transformă ludicul în monstruos. Ni se reaminteşte că jocurile artei sunt facile în aparenţă şi că obiectul artistic nu este un divertisment, ci e încărcat cu gravitate, cruzime. Bela Tar, unul dintre artiştii de bază ai grupării, expune lucrări ce asociază temei scrierii efectul magiei, forma semnelor evoluează ca propunere vizuală în registrul emoţional al fascinaţiei. Scrierea devine un obiect al adoraţiei asociat unui spaţiu cultural mirabil ca vechime, transferând mesajul tainic al conţinutului magic epocii consumiste contemporane. Ideogramele vieţii contemporane, subiecte cu bibliografie în textele publicitare, sunt asociate cu cele antice în aşa fel încât semnele civilizaţiei de consum ies din mediul social şi intră în zona misterului existenţial prin efectul magic, sanctificator al scrierii. Istoria devine monumentală, obiect scriptic, concomitentă cu evenimentul trăit. Timpul există ca hieroglifă, şi nu ca obiect. Artistul foloseşte materiale mai puţin obişnuite, ciment, răşini, colaje, culori vegetale ori inventate, dar şi tehnici neconvenţionale, atât de bine susţinute în propunerea imaginară, că dau senzaţia firescului. Aceeaşi fascinaţie a semnificaţiei străvechi suprapuse semnului plastic contemporan există şi în grupajul de sculptură mică în lemn al Mariei Minodora Brăteanu. Sunt cutii, obiecte ce mimează forme biologice, în ale căror încăperi se poate depozita, poate exista chiar, mesajul ascuns. Forme aproape biologice, stranii, misterioase, mici monumente în care viul se transfigurează în emblemă a misterului, alcătuiesc ele însele o antologie a imaginarului ancestral. Par a fi acele semne - scriere pe care omul a inscripţionat cuvântul, ideea, preexistent organizării lumii ca viaţă, etapă iniţială ieşirii în lume, a creării formelor penru categorii ce se aflau ordonate în sertarele cu idei şi obiecte. Interesante sunt şi propunerile graficienei Carmen Anutza care asociază exprimării senzoriale prin cromatică, însemne ale unei lumi antice. Deşi predominant emoţionale ele dau senzaţia ieşirii din contingent. Sfâşierea acestui ecran al interiorităţii contaminante este realizată prin exhibarea unor semne din lumea artificioasă a artei: fragmente de măşti, cioburi ale unor anterioare artefacte. În registrul autoreferenţialităţii se înscrie şi Sorin Nicodim , cel care asociază motivului cărţii ideea arderii, a formei superlative şi totodată elegante. În spaţiul adevărurile eterne, al înţelepciunii universale Sorin Nicodim exprimă neputinţa de a nega experienţa pasiunilor excesive. Deschiderea cărţii ca obiect impune declanşarea semiozei, asocierea cu ideea preţiosului, construcţie ce trăieşte superlativului emoţiei, sublimul. Iubirea e o reprezentare simbolică a scrierii, copleşind asocierile evidenţei. Dan Palade Străin, prin lucrarea de mari dimensiuni aşezată în partea centrală a expoziţiei, exprimă ideea construcţiei misterioase, a acelei forme ce pare uzuală, dar al cărui conţinut nu poate fi decriptat prin convenţia semantică, ci prin experienţa personală, prin forţă misterioasă a constituentelor magice, a unei tehnologii mentale pe care o intuieşti, dar care e interzisă cunoaşterii pragmatice. Lucrarea are o emanaţie magmatică, de o materialitate indecisă, nedeterminată, atât prin culoare, cât şi ca reprezentare iconică. Disciplinate de presentimentul sacralului sunt şi lucrările Mariei Bălean care te fac să reflectezi la şansa artei de a solidariza prin comunicarea structurilor străvechi ale fiinţei umane, în care empatia se naşte prin elemente comune ale arhetipalului regăsit. Aceeaşi forţă stranie a unei arheologii a imaginarului în ipostaza comunicării se află şi în lucrările Danei Stana, care experimentează forţa seducţiei prin reprezentarea asociaţiilor ce revin în memorie provocate de un stimul vizual. E vorba de acel vertij al rememorării într-o o lume a contactelor facile ce devin definitorii prin situarea în spaţiul artei. Lucrarea se constituie ca un reper al ipostazei arhaice a figurării şi se instalează pe pânză concomitent cu privirea printr-o exuberanţă a registrelor şi o exhibare degajată a diversităţii tehnicilor de lucru. Nora Blaj construieşte metodic această lume arhetipală în spaţii largi, în care explorează abstract valorile expresive ale culorii, căreia îi asociază un element central, devenit indice de predicaţie. E o acţionare intensivă şi necesară fără de care propoziţia lucrării nu poate fi împlinită. Silviu Bârsan trăieşte cu vădită încântare într-o lume a formelor ce se construiesc emblematic şi decorativ. Sub aparenţa simplicităţii şi a seducţiei motivului artistul reuşeşte cu virtuozitate, folosind şi materiale inedite convertirea modelului în emblemă. Lucrările sale dau senzaţia beatitudinii, a unei bucurii de a comunica imediat prin acţionarea impulsivă şi fantastă irepresiva emoţie cauzată de impresiile realului. Asumarea lui ca figură decorativă porneşte de la emoţia ce devine preţioasă ca urmare a ipostazei artistului în lumea reală . Adrian Raţă este sedus de elementaritatea masivă a construcţiei umane, exprimând prin aglomerări de linii, un fel de feutraj pus în slujba instinctelor constructiviste; lucrările sugerând şi forţa stihială a vieţii. Construcţia aparent abstractă, echilibrată compoziţional conţine şi sugestia vieţii, care aduce dimensiunea umanizantă spaţiului perfect construit, logic, monumental. Ciprian Ciuclea, recunoscut grafician şi autor de obiecte, prezintă o cutie iluminată de neon, ce conţine o xilogravură. Ea poate fi admirată printr-un orificiu care necesită un oarecare efort fizic. Trebuie să te apleci, ca şi cum ai privi prin gaura cheii. Obiectul ascuns e o xilografie, o bandă orizontală cu vagi însemne, mai degrabă o fâşie gri, mesaj cu valenţe polimorfe. Interesantă este şi lucrarea Aculinei Straşnei Popa, care ne-a obişnuit cu o evoluţie în registrul emoţional al figurativismului, propunând acum o meditaţie asupra carnalului, a suferinţei şi bolii, o lume ce iese din realitate spre a revela ideea atrocităţii şi durerii, perpetuarea existenţei damnate. Starea e definibilă nu prin linie ca la expresionişti, ci printr-o masivitate a colorării. Dintr-o generaţie mai veche este şi Vasile Sandu, gravor, dar care expune o lucrare din lemn, la limita dintr-o bijuterie şi sculptură mică, figură ce exprimă şansa obiectului mărunt şi aparent fără importanţă de a sugera monumentalitatea. Lucrarea lui este o meditaţie asupra puterii, instituirii forţei expresive ce nu are nevoie de o dimensiune uriaşă spre a reprezenta ideea de măreţie.
Interesantă este şi propunerea lui Dinu Laurian Popa cel care afirmă prin text existenţa unui obiect, care se dovedeşte a fi cu totul altceva. Norul anunţat pierde dimensiunea pluvioasă semitransparentă, e un obiect ce afirmă colorat intens, cu un roşu scorojit, doar conturul acestuia, văduvindu-l de conotaţia vagă, inefabilă. E doar un exerciţiu de meditaţie asupra relaţiei dintre textul ce face publicitate obiectului şi efectul imediat ce-l transfigurează straniu prin pierderea trăsăturilor elementare şi schimbarea sensului conotativ. Devine un obiect mortal, şocant prin poveste. Prevalenţa imaginii publice asupra inefabilului referenţial provoacă moartea obiectului, distrugerea lui, deturnarea ordinii în care este implicat. Obiectele lui Cosmin Moldovan reprezintă o meditaţie ludică, demitizantă asupra unor imagini consacrate ale mentalului colectiv românesc. Oiţele lui sale mioritice sunt jucării la suprafaţă, interiorul fiind un recipient pentru alcool. Aşezarea în expoziţie a acestor oiţe de jucărie în polul opus lucrării masive a lui Dan Palade Străin este semnificativă pentru diversitatea experienţelor artistice ale artei contemporane. În acelaşi spaţiu coexistă trăsături antagonice ale spiritului contemporan: sacralizarea prezenţei obiectului uzual şi demitizarea brandurilor tradiţionale. Sorin Neamţu transfigurează în registrul preţiozităţii motivul scaunului, devenit tron, motiv al creativităţii măiestre, schiţă, eboşă, element supus adoraţiei publice, efect al elaborării unui artist ce poate concomitent să-l supună unui proces de resemantizare şi în acelaşi timp să-l arunce în derizoriu, să-i anuleze în spirit ludic a veleitatea simbolizării.

Expoziţia este una din cele mai importante din acest spaţiu de vest, nu doar prin calitatea lucrărilor, excepţionale şi imprevizibile tematic, ci ca întreprindere curatorială, un spaţiu ce se leagă la nivelul ideii, o înlănţuire de obiecte ce se completează la nivelul ideii. Aradul cu vocaţia sa elitistă e acum o poartă deschisă unor artişti care au depăşit sfera tatonărilor şi se află în momentele faste ale maturizării creatoare. Selecţia curatorului oferă o sinteză, o meditaţie asupra unor motive fundamentale ale artei contemporane, relaţiile dintre scriitură şi raţiunea existenţei în actualitate a vechilor arhetipuri. E o motivare a necesităţii privirii contemporane de a descoperi valori esenţiale în coordonatele artificioase ale vieţii de azi.