miercuri, 22 decembrie 2010

Premii ale copiilor din cercul de teatru si creaţie in cultură ,, Mircea Sîntimbreanu" din Berzovia obţinute în anul şcolar 209-2010

PREMII OBŢINUTE ÎN ANUL ŞCOLAR 2009-2010



1) Daciana Cărăbaş, Premiul special ,, Juventute” pentru poezie, Timişoara România,11 septembrie 2009 la Festivalul Internaţional de creaţie religioasă ,,Lumină lină” , Timişoara, Ediţia a VI-a, organizatori, Consiliul Judeţean Timiş, Inspectoratul Şcolar Judeţean, etc.
2) Roxana Glăvan, Premiul special ,, Juventute” pentru poezie, Timişoara România,11 septembrie 2009 la Festivalul Internaţional de creaţie religioasă ,,Lumină lină” , Timişoara, Ediţia a VI-a, Inspectoratul Şcolar Judeţean
3) Diploma de excelenţă acordată de ,,Teatrul George Augustin Petculescu” din Reşiţa, domnului Călin Chincea pentru contribuţia permanentă la promovarea teatrului reşiţean, ss Directorul Teatrului ,,G.A Petculescu”, N.D. Vlădulescu. 13 nov. 2009, ss.
4) Bocşa, 13 nov. 2009, Festivalul ,,Tata Oancea”, premii, Premiul II la Recitare: Albu Daniel , Clasa a V-a B
5) Bocşa, 13 nov. 2009, Festivalul ,,Tata Oancea Premiul II la Recitare, Drăgoi Roxana , clasa a V-a B
6) Bocşa, 13 nov. 2009, Festivalul ,,Tata Oancea” , Premiul special al juriului pentru recitare, Petrache Alexandra, clasa a V-a B
7) Bocşa 13 noiembrie 2009, Premiul I pentru recitare la poezie în grai popular se acordă elevei Ana Maria Căienar, elevă la Liceul ,, Tata Oancea”, membră a cercului ,,Mircea Sântimbreanu”
8) Premiul de excelenţă se acordă elevei Ologu Roxana, elevă la Liceul ,, Tata Oancea din Bocşa, pentru recitare de poezie în grai popular.
9) Premiul I pentru Literatură în grai, poezie, la Festivalul de poezie în Grai Tata Oancea , Lazăr Sebastian
10) Premiul I pentru Literatură în grai, poezie, la Festivalul de poezie în Grai Tata Oancea, Truican Angel
11) Premiul I la poezie în grai, creaţie, poezie în grai, Drăgan Iasmina, la Festivalul de poezie în Grai ,,Tata Oancea”
12) Diplomă de onoare lui Calin Chincea pentru participare la Festivalul ,,Tata Oancea” în calitate de preşedinte al juriului
13) Decembrie 2009, Diplomă de participare Truican Angel la concursul de eseuri ştiinţifice,,Cassini – Astronom’’, informare pe Internet, Truican Angel este invitat să continue concursul în postura de ,,Winner” – câştigător.
14) Diplomă de participare acordată prof. Dr. Călin Chincea pentru participarea expoziţia ,,Axe” la Galeria Agora din Reşiţa, 18 februarie, 2010, ss. Costin Brătean, curator, ştampila, Galeria ,, Axe”
15) Diploma de participare la simpozionul ,, Didactica internaţional , ed. a II-a 2010: Diplomă, D-lui Chincea Călin Grigore pentru participarea la activităţile seminarului ,, Didactica Internaţional” : Parteneriatul Şcoală –Familie – comunitate în şcoala incluzivă, desfăşurat la şcoala cu clasele I-VIII Berzovia în data de 31.03.2010, ss. Inspector şcolar general: Adrian Doxan, Director CCD: Tudor Deaconu, Director, şcoala cu Clasele I-VIII Berzovia, prof. Dan Miholcea
16) Diplomă, D-lui Chincea Călin Grigore pentru organizarea activităţilor seminarului ,, Didactica Internaţional” : Parteneriatul Şcoală –Familie – comunitate în şcoala incluzivă, desfăşurat la şcoala cu clasele I-VIII Berzovia în data de 31.03.2010, ss. Inspector şcolar general: Adrian Doxan, Director CCD: Tudor Deaconu, Director, şcoala cu Clasele I-VIII Berzovia, prof. Dan Miholcea
17) Diploma pentru participarea la expoziţia Axe Arad lui Călin Chincea
18) Sebastian Bejan obţine Premiul I la concursul ,,Plumes et clavier. Notices biografique”, organizat de Asociaţia Caen Calvados Roumanie
19) Şest Sara obţine premiul al III-lea la concursul ,,Plumes et clavier –Notice biografique” organizat de Asociaţia Caen Calvados Roumanie.
20) 16 iunie, 2010, Uzdin, Serbia, Societatea literar artisitică ,, Tibiscus” Uzdin, are onoarea de a conferi Domnului Călin Chincea, Diplomă de excelenţă pentru pasiunea, dăruirea şi implicarea în promovarea acestei societăţi timp de 20 de ani: 1990- 2010, Uzdin, 16 iunie, 2010, Secretar Daniel Susa, LS Tibiscus, Preşedinte, Vasile Barbu
21) Premiul I la concursul ,,Saluti et laetitiae” se acordă elevei Sara Şest, de la Şc. Cu cls. I-VIII, din Berzovia, jud. Caraş Severin, coordonat de prof. Chincea Călin, secţiunea Legende, pentru participarea la Concursul Naţional Saluti et laetitiae” cuprins în Calendarul activităţilor extraşcolare, anexa F, poziţia 83, Băile Herculane, iunie, 2010
22) Premiul al II-lea la concursul ,,Saluti et laetitiae” se acordă elevului Liviu Miron, de la Şc. cu cls. I-VIII, din Berzovia, jud. Caraş Severin, coordonat de prof. Chincea Călin, secţiunea Legende, pentru participarea la Concursul Naţional ,,Saluti et laetitiae” cuprins în Calendarul activităţilor extraşcolare, anexa F, poziţia 83, Băile Herculane, iunie, 2010
23) Premiul al II-lea la concursul ,,Saluti et laetitiae” se acordă elevului Mărtinaş Iulian Elemer, de la Şc. Cu cls. I-VIII, din Berzovia, jud. Caraş Severin, coordonat de prof. Chincea Călin, secţiunea Legende, pentru participarea la Concursul Naţional ,,Saluti et laetitiae” cuprins în Calendarul activităţilor extraşcolare, anexa F, poziţia 83, Băile Herculane, iunie, 2010
24) Premiul al II-lea la concursul ,,Saluti et laetitiae” se acordă elevului Sebastian Bejan, de la Şcoala cu cls. I-VIII, din Berzovia, jud. Caraş Severin, coordonat de prof. Chincea Călin, secţiunea Legende, pentru participarea la Concursul Naţional ,,Saluti et laetitiae” cuprins în Calendarul activităţilor extraşcolare, anexa F, poziţia 83, Băile Herculane, iunie, 2010
25) Premiul II la concursul ,,Saluti et laetitiae” se acordă elevului Mărtinaş Iulian Elemer, de la Şc. Cu cls. I-VIII, din Berzovia, jud. Caraş Severin, coordonat de prof. Chincea Călin, secţiunea Compuneri, pentru participarea la Concursul Naţional ,,Saluti et laetitiae” cuprins în Calendarul activităţilor extraşcolare, anexa F, poziţia 83, Băile Herculane, iunie, 2010
26) Cărăbaş Daciana, Centrul Naţional Săgetătorul, Premiul II la Concursul Internaţional de Poezie,, Lucian Blaga” organizat de Biblioteca Municipală din Lugoj, jud. Timiş, iunie 2010
27) Glăvan Roxana, Centrul Naţional Săgetătorul, Premiul III la Concursul Internaţional de Poezie ,, Lucian Blaga”organizat de Biblioteca Municipală din Lugoj, jud. Timiş, iunie 2010
28) Şest Sara, Premiul III la Concursul Internaţional de Poezie ,, Lucian Blaga” organizat de Biblioteca Municipală din Lugoj, jud. Timiş, iunie 2010
29) Truican Ana, Premiul III la Concursul Internaţional de Poezie organizat de Biblioteca Municipală din Lugoj, jud. Timiş, iunie 2010
30) Petcu Emanuela, Menţiune I la Concursul Internaţional de Poezie organizat de Biblioteca Municipală din Lugoj, jud. Timiş, iunie 2010
31) Trufea Sebastian , Menţiune I la Concursul Internaţional de Poezie organizat de Biblioteca Municipală din Lugoj, jud. Timiş, iunie 201
32) Stepan Olivia, Menţiune I la Concursul Internaţional de Poezie organizat de Biblioteca Municipală din Lugoj, jud. Timiş, iunie 2010
33) Madina Denisa, Menţiune II la Concursul Internaţional de Poezie organizat de Biblioteca Municipală din Lugoj, jud. Timiş, iunie 2010
34) Ursu Tudor Valentin, Menţiune I la Concursul Internaţional de Poezie organizat de Biblioteca Municipală din Lugoj, jud. Timiş, iunie 2010

sâmbătă, 3 iulie 2010

Paul Panescu, Bianca Mitronici

Spiritul tânăr la Galeria ,,Agora".

Paul Iulian Panescu și Bianca Mitronici fost oaspeții galeriei de artă ,,Agora” din Reșița prezentându-se în fața publicului reșițean cu o expoziție a cărei trăsătură definitorie este spiritul inovator, experimentalismul. Afirmația aparține lui Ioan Bobeică, președintele Filialei UAP din Reșița, care a prezentat și câteva date caracteristice ale devenirii profesionale ale celor doi artiști, foști absolvenți ai liceului ,,Sabin Păutza” din Reșița, studenți la Academia de Artă din Timișoara. Iulian Panescu este absolvent al cursului de masterat, iar Bianca Mitronici este studentă în anul al II-lea. Lucrările expuse de Iulian Panescu sunt concepute sub semnul experimentalismului care exploatează forma decorativă și transfigurarea acestei în miraj. Există și intenția exprimării simbolice asociate unei reprezentări fascinate, expansive din punct de vedere emoțional. Materialele folosite sunt diverse, precum și tehnicile de lucru: sfoara, spraiul de mașină, colajul, printul, intervenția asupra imaginii foto. Lucrările sunt așezate sub semnul porții și al ferestrei. E vorba despre întredeschiderea dinspre construit spre lumină, semn al reificării elementului concret, care devine semnificativ, purtător de emoție și viață. Obiectul artistic e o suprafață ce suportă segmentarea, așezând semnul vizual într-o suită imagistică semnificativă. Elementele de pornire sunt cele geometrice, esențiale și frumoase prin perfecțiunea lor abstractă. Cercul, pătratul, dreptunghiul și expansiunea lor în volum, sfera, cubul, paralelipipedul. În această riguroasă perspectivă lumea este un spațiu supus segmentării, ambalări, decupării spre a fi așezată, spre a umple aceste forme sublime, imaginare, care astfel împlinite devin fascinate. Fereastra deschide o lume împodobită de lumină, dar și de imaginația fantastă a artistului. Sunt intervenții asupra vieții ce devine constituentul subiectiv, abisal al operei de artă.
Bianca Mitronici exprimă aceeaşi disponibilitate spre armonie și fascinare artistică, dar de cealaltă parte a cortinei. Dacă Iulian Panescu concepe imaginea dinspre lumea geometriei perfecte, de la formă spre extaze, Bianca pornește dinspre lumea pasională către spre forme. Tema propusă este muzică și pictură, translația dinspre emoția pură spre formă. Emoția își caută elementele plastice de întrupare. Punctul, pata de culoare, linia se organizează simfonic într-o disponibilitate empatică spre formele suave al înfloririi, ale unei primăveri perpetue. Trăirea pătimașă își găsește imaginea în bucuria vieții în descoperirea spectacolului gracil al florii, al luminii condensate în bucurie vegetală. Expoziția, cu o tentă eseistică, este încă un pas într-o devenire artistică generoasă și nobilă ce deschide drumul spre deplina împlinire a condiției de artist.

duminică, 2 mai 2010

Notaţii la Expoziţia Axe de la Alba - Iulia 2010

Texte despre expoziţia Axe de la Alba- Iulia


Dan Crecan este preşedinte, abil, generos, tenace, îndârjit în aplicarea proiectelor, un luptător fără prihană pentru menţinerea unei galerii şi a unei filiale în pofida duşmăniilor inerente şi a calculelor nesăţioase ale afaceriştilor pofticioşi de e un spaţiu central. Ca artist dezvoltă o disponibilitate spre onirism, o fabulaţie senină, în care lumina interioară se instituie exploziv într-un cult solar. Lucrările sale au nostalgia luminii şi asociate visului aşa cum în poemul lui Prévert. Este un virtuoz al ieşirii din prezent.

Costin Brăteanu, directorul galeriei Axe, un tip longilin şi fantast, visează o asociere sub semnul galeriei sale a cărei altruistă compunere vizează euforia descoperirii prieteniei dar şi a unor artişti necunoscuţi geniali. Şi culmea, reuşeşte. Fiecare artist invitat în spaţiul minim al galeriei sale şi în spaţiul într-o stare de expansiune al simpozioanelor pe care le organizează în spaţii diverse şi cu o geografie mai depărtată de centru, este genial….
Ca artist prin tablourile lui este fascinat de şansele pe carele deschide gestul creaţiei, capabil de a descoperi relaţia dintre forma într-o lume armonică, delicată şi sublimul scrierii. Sunt rostiri poematice, într-un imperiu discret la armoniilor, ecouri ale dragostei celui care a inventat alfabetul şi a scris formele cu idee.

Minodora Brătean sculptează aşa cum ar da viaţă unei fiinţe vii. Se simte vocaţia germinaţiei a unei faceri (ad)mirabile a fiinţei vii. Materialele au forţa vie a naşterii. Nu sunt pur decorative. Sunt vii, puternic vii, cu violenţă şi firesc ascunse în această forţă a ostilă mumificării.

Radu Brătean, tatăl lui Costin, evoluează cu tragism într-un spaţiu ce ar trebui să fie exuberant, colorat, fov. Descoperi printre jocurile pop art, însemnele unei tristeţi ce se revelă cu forţă şi dă un sens tragic unor expuneri ce par extrem de vivace.

Dorel Manole Olteanu , împătimit de jurnalism în forma lui vizuală, înarmat cu un aparat foto ultraperfecţionat, cu aparate de luat vederi şi reportofoane, călătoreşte în spaţiul cultural al Banatului şi nu numai. Pictează peisaje bine aşezate într-o realitate fascinantă, cu case ce aduc nostalgia locuirii şi a spiritului aşezat. Casele prind viaţă şi devin embleme ale împlinirii pe lumea aceasta.

Sorin Nicodim este un personaj pe care nu se poate să nu îl observi. Este mereu în priză, povesteşte cu şarm, râde din toată inima se mişcă , umblă cu paşi felini şi, deşi mic de statură, reuşeşte să fie mereu impozant. Lucrările sale sunt, dimpotrivă tandre şi extrem de echilibrate afectiv. Aduc lumină, căldură şi tandreţe pe care acum o asociază cu mitul cărţii. Există o bucurie imensă în acest portret al cărţii, dacă se poate spune aşa, o explozie solară, în jerbe strălucitoare. O apologie adusă luminii.

Bela Tar experimentează tehnici diferite într-un domeniu în care formele devin simbolice. Structura planară a tabloului devine tridimensională prin aceste adăugiri ce aduc nu numai ineditul ci şi o anume strălucire. Construcţia vizuală îndrăzneaţă dovedeşte un artist sensibil, capabil de a transmite emoţie dar şi de a descoperii noi semnificaţii, fapt ce creează o stare de comunicare care revelă în coordonatele experimentului disponibilitatea meditaţiei.

Marian Truţulescu, profesor la Liceul de Arte din Reşiţa, exprimă o meditaţie asupra artei baroce, subiectul tezei sale de doctorat în tehnici diverse bine organizate, bine structurate grafic. Artistul exprimă starea de graţie senină, căutată în figurile artei baroce, dar şi o anumită soliditate a construcţiei ce caută lumina şi o descoperă ca revelaţie.

Dorothea Hîrjoi este un temperament solar dotat cu un acut sentiment armonic al spaţiului. Aparent fragile cu o colorare delicată ele impun ideea masivităţii spaţiale emanând acea forţă discretă a emoţiei care se împlineşte în formă.

Petru Comisarschi este un artist cu o evoluţie pe cât de diversă pe atât de surprinzătoare, reuşind să se exprime mereu altfel cu fiecare expoziţie. Formele pe care le imaginează sunt expresie ale spiritului ludic, preluând imagini din lumea fantastică a copilăriei, dar care au capacitatea de a sugera o lume a ideilor, o meditaţie asupra relaţiei dintre lumea artistului, fantastică, deschisă spre experiment şi exprimarea plastică seducătoare, fascinată prin semnificaţiile multiple.

Eva Comisarschi descoperă în tapiseriile sale o lume a tandreţii, a bucuriilor cotidiene pe care le reprezintă cu o retoric[ a seducţiei, asociind invenţiilor formale şi construcţia emblematică. Semnul plastic seduce prin ineditul punerii în scenă, dar mai ales prin asocierea emoţiei unor embleme cu conţinut simbolic: praporii, altarul, casa, floarea.

Cu fiecare lucrare Dan Roşca reuşeşte să exprime disponibilitatea noncomformistă, reuşind să fascineze. Să construiască un spaţiu, un obiect mirabil care dovedeşte că jocul este o sursă infinită către speculaţii inefabile. Deşi tânăr, materia e stăpânită cu o forţă ce dă senzaţia miraculoasă a virtuozităţii.

Cu o disponibilitate imagistică uluitoare şi un temperament pe măsură Dana Stana reuşeşte să redea coerenţă emoţională unei avalanşe de sugestii. Acum explorează lumea subterană a fantasmelor. O peşteră a comorilor în care formele devin expresive emoţional. Repetitivitatea acestora construind ideea unei irealităţi primordiale într-o perpetuă organizare nu doar internă, ca şi comunicare simbolică, însă cu o exteriorizare ce se impune prin fascinaţia ineditului. Prin construcţia ideatică într-o permanentă expansivitate.

Ştefan Bârlea, un artist tânăr reuşeşte să găsească echilibrul în sarabanda tentaţiilor, sau multiplicitatea motivelor . Peisajele sale au forţa interiorizării.

Francisc Rafael Matiaş descoperă o lume încântătoare în formele ei lăsate, permise, acceptate de om şi divinitate. Acţiunea sa picturală e o descoperire a ceea ce există, se vede şi se simte.

Sebastian Săvoiu reuşeşte o sinteză. Tentaţia expresiei, tentaţia exprimării crude încărcare emoţional şi o construcţie formală echilibrata coloristic şi compoziţional. Lucrările sale nu au numai forţa expresivităţii ci şi profunzimea meditaţiei autoreferenţiale.

Nora Blaj descoperă valenţele expresive prin culoarea extrem de rafinată, dar mai ales prin abilitatea aşezării în pagină a acesteia, astfel încât pictura sa ce pare abstractă poate să primească asocieri cu elementele cotidianului ce o fascinează. Este o reprezentativitate ce iese din lumea formelor şi se apropie de cea a realităţii.

Ion Bobeică dincolo de incisivitatea liniei şi tentaţia spre caricatural revelă o acută emotivitate prin rafinamentul mătăsos al culorii. E un spaţiu al exuberanţei şi al tandreţii, al unor elemente antagonice care se atrag. Ironia coexistă cu tandreţea. Umorul devine mai profund când ascunde în spatele exuberanţei, melancolia.

Lucrările Marianei Ţepeş se definesc prin exuberanţă coloristică dar şi cu o ştiinţă a echilibrului compoziţional.. Fiecare tablou expune o suită de expuneri fărâmiţate formând o dantelărie savantă de forme colorate ce se înlănţuie după o logică a drippingului, atâta doar că expresivitatea emoţională nu este rezultatul aleatoriu al culorii aruncate, ci al aşezării lui pe pânză cu infinită delicateţe. E o lume care se afişează cu migală spre a construi un labirint al miracolului care reconstruieşte lumea.

Carmen Anutza expune lucrări de mici dimensiuni prin care reuşeşte să trezească emoţiile inefabile ale plutirii. Albul culorii obţinut prin sfâşierea hârtiei ori prin lipire aduce elementele de predicativitate care resimte haosul ca un ecran şi intervenţia artistului ca un ac definitoriu al creaţiei. E o poveste în care albul rupe coerenţa discursivă a spectacolului emoţional din fundal.

Adrian Raţă este un artist ce exploatează funcţiile liniei ca un constituent al unor spaţii masive. Linia definitivează, delimitează această masă colorată care dă senzaţia plinului şi bucuria construcţiei. E o lume care se construieşte în forme definitive.

Cristian Ferkel locuieşte într-o lume fantastică, coşmarescă. Portretul, în loc să fie un element al umanizării transmite stranietate, se află la convergenţa unei lumi a fantasmelor cu o realitate dureroasă. Figurile acestea sunt încărcate cu energia unei lumi primitive ieşite dintr-un spaţiu ce recheamă demonia. Sunt lucrări care te urmăresc prin sentimentul tulburător al primordialului.

Rodica Ruja expune o lucrare extrem de incitantă prin care într-un spaţiu al efuziunilor tandre, al tensiunilor efemere ale cotidianului, al evenimenţialului convertit în ipostază de jurnal, operează o deschidere spre autoreferenţialitate, prin breşa care se iveşte emiţând un semnal al necesităţii ieşirii din placentara infuzie senzorială către imperioasa afirmare a eului personal ca emblemă. O nostalgică însemnare a semnului într-un spaţiu al emoţiei.

Christian Horaţiu Pavelescu este situat în fierbintea modernitate, atras de manifestările artei sociale, de scrierea de texte esenţiale, astfel că ceea ce scrie în spaţiul tabloului, devenit fragment de zid, ieşire rebelă şi, totuşi respectuoasă din lumea tradiţională a imaginii, e un mesaj ce rupe convenţionalitatea reprezentării obiectuale spre o frenezie a adevărului despre sine în cuvintele care au semnificaţie mai largă, directă, tranşantă şi chiar universală. Textul e scris în engleză.

Remus Irimescu face parte din categoria tinerilor sculptori ambiţioşi şi extrem de talentaţi pe care universitatea timişoreană îi propulsează cu o deplină cunoaştere a meseriei şi o vocaţie clară a modernităţii. Un obiect în sine, misterios fiindcă e bine plasat în spaţiu şi care deschide cu abilitate o lume a imaginaţiei ce se reprezintă nu doar formal, ci şi simbolic.


Alexandru Baciu transferă plăcerea de a colora frumos în acea satisfacţie a descoperirii ludicului prin asocierea de obiecte din lumea reală în aşa fel încât ele recompun o altă lume, tot atât de tulburătoare pe cât e de insolită. Senzaţia este de bucurie coloristică, dar mai ales de a redescoperi combinări ludice, jocuri rafinate care dau o ltă semnificaţie înşiririi obiectelor în cadru.


Bucuria culorii o caracterizează pe Monica Dinu, care construieşte cu forţă un spaţiu plastic extrem de echilibrat, o adevărată uzină de vise, fiindcă impune prin seducţia iniţială o descoperirea nu numai a retoricii, ci şi a înlănţuirilor semantice. Farmec şi inteligenţă.


Elicondiu Iovan are vocaţia experimentului. Lucrările sale sunt fotografii travestite în picturi. Intervenţiile asupra planşei fotografice devin sugestii ale şanselor picturii ca emblemă şi expresivitate plastică totalitară. Întâlnirea cu aceste lucrări e de durată fiindcă ele au o dimensiune mai vastă decât ceea ce promit prin seducţie, îndrăzneală, echilibru, armonie. E un constructor fantast şi metodic de lumi paralele.


Smaranda Sabina Moldovan ieşită din lumea formelor frumoase, pur decorative, din lumea casnică a tapiserilor ce lucrează cuminte şi fericit obiecte ce completează viaţa de fiecare zi a familiei. Nu numai fiindcă sunt splendide, echilibrate şi cu o euforică stare a culorii ele vrăjesc şi prin tandreţea cu care propune ideea ce poate fi o emblemă a locului şi a casei.

Expozitia Axe la Arad- 2010

Tendinţe şi direcţii în arta contemporană. Expoziţie de artă contemporană la Muzeul de Artă din Arad în colaborare cu Galeria Axe din Timişoara


Muzeul de Artă din Arad, care prin proiectele prezentate, prin deschiderea spre modelele majore ale artei contemporane este una din cele mai prestigioase din ţară organizează în colaborare cu Galeria ,,Axe” din Timişoara, condusă de artistul Costin Brătean, o expoziţia ,,Tendinţe şi direcţii organizează în arta contemporană” care cuprinde artişti din Timişoara şi Arad. Curatoriatul lui Adrian Sandu este manifestat printr-o selecţie riguroasă la nivelul valorii artistice, exprimând şi o solidaritate de viziune şi stil, manifestată prin lucrări ce au ca temă entitatea arhetip –reprezentare grafică. Artiştii participanţi la evenimentele Galeriei Axe provin din zonele apropiate Timişoarei: Arad, Hunedoara, Deva, Reşiţa, Drobeta - Turnu-Severin, Craiova, Alba-Iulia. Cu fiecare an, aria geografică reprezentată prin expoziţii se lărgeşte, aşa cum creşte şi numărul participanţilor. Proiectul sub care sunt reunite evenimentele are un titlu generos: ,,Tendinţe şi direcţii în arta contemporană”, abordare nerestrictivă, permisivă ca perspectiva stilistică, ori specia, materialul. Galeria organizează tabere de creaţie, work – shopuri, participări la expoziţii naţionale şi internaţionale însoţite de tot ce e necesar pentru organizarea evenimentului: înrămare, afişe, cataloage, publicitate, monitorizarea ecourilor în presă etc. Galeria trăieşte prin efortul lui Costin Brăteanu, ajutat de prieteni, toţi creatori, dornici să găsească un canal de comunicare favorabil artistului, fiinţă oprimată, victimă a nepăsării unui sistem orientat către speculaţii facile, neostenindu-se măcar să mimeze ipocrizia de a-i considera o elită a comunităţii.
Expoziţia de la Muzeul de Artă din Arad, sala Ovidiu Maitec, este un eveniment de talie naţională dovedind ochiul priceput şi selecţia sigură a unui curator profesionist. Nu este o simplă alăturare de lucrări, ci o operă de artă în sine, o deschidere spre un spaţiu ideatic de fierbinte actualitate. Adrian Sandu, un artist de mare forţă expresivă, gravor şi curator, mizează pe şocul propus de îndrăzneaţa ,,mise en page” a unor fragmente din lucrări anterioare, o înşiruire pe orizontală de secţiuni decupate din experienţa zilnică.. Seria propune ideea unui jurnal intim, asociind fragmente pur senzoriale, încărcături emoţionale surprinzătoare la o un virtuoz al liniei, la un constructor fastuos al unei suprarealităţii simbolice. Este o ipostază interiorizată, revelată prin notaţii abstracte, invenţii ale unei scrieri ce propun un alfabet al fiinţei artistului, notaţii ale redescoperirii spaţiului genetic funciar. Artistul fantast pe care îl ştim exprimă acum opţiunea pentru organizarea sintaxică, asociind aventurile, experienţele cotidiene cu semne grafice deasupra căreia este proiectată ideea unei structurări simbolice, figuri ale eului personal din expunerea unor fragmente aparent neesenţiale, fragmente aruncate şi regăsite care devin esenţiale ca metafore temporale. Derizorii, esenţiale, fragmentare, efemeride, fărâme de emoţii care primesc semnificaţia definitorie a portretului. Costin Brăteanu expune lucrări cu o gestualitate a pensulaţiei pe orizontală. Trasele pensulei sunt delicate, în sugestia dantelăriei, din care se frământă forţa germinativă a obiectualităţii. E un spaţiu ce palpită în nostalgia scrierii ce înfiinţează metafora, bijuterie neintenţionată, conţinută în energiile misterioase ale scrierii picturale. Lucrările trăiesc nostalgia formei ce aduce bucurie, accident fermecător în construcţia gestualistă. Nu viaţă se naşte din această agitaţie frenetică a pensulaţiei, când orizontală, când verticală, ci forme artificioase, estetice. E un centru, un loc de întâlnire. Un nod în care se întretaie cele două dimensiuni: verticalitatea simbolică şi orizontalitatea sintagmatic. care sunt cumva legate şi de numele grupării – Axe. E vorba de o intersecţie nu numai a destinelor creatoare – deveniri în timp ale eului creator, dar şi de intuirea resorturilor comunicării ca o proiecţie de pe axa selecţiei pe cea a combinării, sinonimă ca relaţie dintre semnele paradigmaticului simbolic şi ale sintagmaticului alegoric. Propunerea Dianei Serghiuţă şochează, contrariază prin contrastul dintre aparenţa nevinovată şi realitatea monstruoasă. O privire superficială este atrasă de figurile simpatice de iepuraşi, pictaţi realist. Ochiul descoperă însă păcăleala, şi candoarea iniţială devine subiectul oripilării. Artista are priceperea de a transfera seducţia în contrarietate, ba chiar în coşmaresc, fiindcă ,,animăluţele” se dovedesc mici monştri, fiinţe cu două capete, mai multe urechi, cu botişoare unite. E un salt din lumea reală spre o suprarealitate în care fantasticul transformă ludicul în monstruos. Ni se reaminteşte că jocurile artei sunt facile în aparenţă şi că obiectul artistic nu este un divertisment, ci e încărcat cu gravitate, cruzime. Bela Tar, unul dintre artiştii de bază ai grupării, expune lucrări ce asociază temei scrierii efectul magiei, forma semnelor evoluează ca propunere vizuală în registrul emoţional al fascinaţiei. Scrierea devine un obiect al adoraţiei asociat unui spaţiu cultural mirabil ca vechime, transferând mesajul tainic al conţinutului magic epocii consumiste contemporane. Ideogramele vieţii contemporane, subiecte cu bibliografie în textele publicitare, sunt asociate cu cele antice în aşa fel încât semnele civilizaţiei de consum ies din mediul social şi intră în zona misterului existenţial prin efectul magic, sanctificator al scrierii. Istoria devine monumentală, obiect scriptic, concomitentă cu evenimentul trăit. Timpul există ca hieroglifă, şi nu ca obiect. Artistul foloseşte materiale mai puţin obişnuite, ciment, răşini, colaje, culori vegetale ori inventate, dar şi tehnici neconvenţionale, atât de bine susţinute în propunerea imaginară, că dau senzaţia firescului. Aceeaşi fascinaţie a semnificaţiei străvechi suprapuse semnului plastic contemporan există şi în grupajul de sculptură mică în lemn al Mariei Minodora Brăteanu. Sunt cutii, obiecte ce mimează forme biologice, în ale căror încăperi se poate depozita, poate exista chiar, mesajul ascuns. Forme aproape biologice, stranii, misterioase, mici monumente în care viul se transfigurează în emblemă a misterului, alcătuiesc ele însele o antologie a imaginarului ancestral. Par a fi acele semne - scriere pe care omul a inscripţionat cuvântul, ideea, preexistent organizării lumii ca viaţă, etapă iniţială ieşirii în lume, a creării formelor penru categorii ce se aflau ordonate în sertarele cu idei şi obiecte. Interesante sunt şi propunerile graficienei Carmen Anutza care asociază exprimării senzoriale prin cromatică, însemne ale unei lumi antice. Deşi predominant emoţionale ele dau senzaţia ieşirii din contingent. Sfâşierea acestui ecran al interiorităţii contaminante este realizată prin exhibarea unor semne din lumea artificioasă a artei: fragmente de măşti, cioburi ale unor anterioare artefacte. În registrul autoreferenţialităţii se înscrie şi Sorin Nicodim , cel care asociază motivului cărţii ideea arderii, a formei superlative şi totodată elegante. În spaţiul adevărurile eterne, al înţelepciunii universale Sorin Nicodim exprimă neputinţa de a nega experienţa pasiunilor excesive. Deschiderea cărţii ca obiect impune declanşarea semiozei, asocierea cu ideea preţiosului, construcţie ce trăieşte superlativului emoţiei, sublimul. Iubirea e o reprezentare simbolică a scrierii, copleşind asocierile evidenţei. Dan Palade Străin, prin lucrarea de mari dimensiuni aşezată în partea centrală a expoziţiei, exprimă ideea construcţiei misterioase, a acelei forme ce pare uzuală, dar al cărui conţinut nu poate fi decriptat prin convenţia semantică, ci prin experienţa personală, prin forţă misterioasă a constituentelor magice, a unei tehnologii mentale pe care o intuieşti, dar care e interzisă cunoaşterii pragmatice. Lucrarea are o emanaţie magmatică, de o materialitate indecisă, nedeterminată, atât prin culoare, cât şi ca reprezentare iconică. Disciplinate de presentimentul sacralului sunt şi lucrările Mariei Bălean care te fac să reflectezi la şansa artei de a solidariza prin comunicarea structurilor străvechi ale fiinţei umane, în care empatia se naşte prin elemente comune ale arhetipalului regăsit. Aceeaşi forţă stranie a unei arheologii a imaginarului în ipostaza comunicării se află şi în lucrările Danei Stana, care experimentează forţa seducţiei prin reprezentarea asociaţiilor ce revin în memorie provocate de un stimul vizual. E vorba de acel vertij al rememorării într-o o lume a contactelor facile ce devin definitorii prin situarea în spaţiul artei. Lucrarea se constituie ca un reper al ipostazei arhaice a figurării şi se instalează pe pânză concomitent cu privirea printr-o exuberanţă a registrelor şi o exhibare degajată a diversităţii tehnicilor de lucru. Nora Blaj construieşte metodic această lume arhetipală în spaţii largi, în care explorează abstract valorile expresive ale culorii, căreia îi asociază un element central, devenit indice de predicaţie. E o acţionare intensivă şi necesară fără de care propoziţia lucrării nu poate fi împlinită. Silviu Bârsan trăieşte cu vădită încântare într-o lume a formelor ce se construiesc emblematic şi decorativ. Sub aparenţa simplicităţii şi a seducţiei motivului artistul reuşeşte cu virtuozitate, folosind şi materiale inedite convertirea modelului în emblemă. Lucrările sale dau senzaţia beatitudinii, a unei bucurii de a comunica imediat prin acţionarea impulsivă şi fantastă irepresiva emoţie cauzată de impresiile realului. Asumarea lui ca figură decorativă porneşte de la emoţia ce devine preţioasă ca urmare a ipostazei artistului în lumea reală . Adrian Raţă este sedus de elementaritatea masivă a construcţiei umane, exprimând prin aglomerări de linii, un fel de feutraj pus în slujba instinctelor constructiviste; lucrările sugerând şi forţa stihială a vieţii. Construcţia aparent abstractă, echilibrată compoziţional conţine şi sugestia vieţii, care aduce dimensiunea umanizantă spaţiului perfect construit, logic, monumental. Ciprian Ciuclea, recunoscut grafician şi autor de obiecte, prezintă o cutie iluminată de neon, ce conţine o xilogravură. Ea poate fi admirată printr-un orificiu care necesită un oarecare efort fizic. Trebuie să te apleci, ca şi cum ai privi prin gaura cheii. Obiectul ascuns e o xilografie, o bandă orizontală cu vagi însemne, mai degrabă o fâşie gri, mesaj cu valenţe polimorfe. Interesantă este şi lucrarea Aculinei Straşnei Popa, care ne-a obişnuit cu o evoluţie în registrul emoţional al figurativismului, propunând acum o meditaţie asupra carnalului, a suferinţei şi bolii, o lume ce iese din realitate spre a revela ideea atrocităţii şi durerii, perpetuarea existenţei damnate. Starea e definibilă nu prin linie ca la expresionişti, ci printr-o masivitate a colorării. Dintr-o generaţie mai veche este şi Vasile Sandu, gravor, dar care expune o lucrare din lemn, la limita dintr-o bijuterie şi sculptură mică, figură ce exprimă şansa obiectului mărunt şi aparent fără importanţă de a sugera monumentalitatea. Lucrarea lui este o meditaţie asupra puterii, instituirii forţei expresive ce nu are nevoie de o dimensiune uriaşă spre a reprezenta ideea de măreţie.
Interesantă este şi propunerea lui Dinu Laurian Popa cel care afirmă prin text existenţa unui obiect, care se dovedeşte a fi cu totul altceva. Norul anunţat pierde dimensiunea pluvioasă semitransparentă, e un obiect ce afirmă colorat intens, cu un roşu scorojit, doar conturul acestuia, văduvindu-l de conotaţia vagă, inefabilă. E doar un exerciţiu de meditaţie asupra relaţiei dintre textul ce face publicitate obiectului şi efectul imediat ce-l transfigurează straniu prin pierderea trăsăturilor elementare şi schimbarea sensului conotativ. Devine un obiect mortal, şocant prin poveste. Prevalenţa imaginii publice asupra inefabilului referenţial provoacă moartea obiectului, distrugerea lui, deturnarea ordinii în care este implicat. Obiectele lui Cosmin Moldovan reprezintă o meditaţie ludică, demitizantă asupra unor imagini consacrate ale mentalului colectiv românesc. Oiţele lui sale mioritice sunt jucării la suprafaţă, interiorul fiind un recipient pentru alcool. Aşezarea în expoziţie a acestor oiţe de jucărie în polul opus lucrării masive a lui Dan Palade Străin este semnificativă pentru diversitatea experienţelor artistice ale artei contemporane. În acelaşi spaţiu coexistă trăsături antagonice ale spiritului contemporan: sacralizarea prezenţei obiectului uzual şi demitizarea brandurilor tradiţionale. Sorin Neamţu transfigurează în registrul preţiozităţii motivul scaunului, devenit tron, motiv al creativităţii măiestre, schiţă, eboşă, element supus adoraţiei publice, efect al elaborării unui artist ce poate concomitent să-l supună unui proces de resemantizare şi în acelaşi timp să-l arunce în derizoriu, să-i anuleze în spirit ludic a veleitatea simbolizării.

Expoziţia este una din cele mai importante din acest spaţiu de vest, nu doar prin calitatea lucrărilor, excepţionale şi imprevizibile tematic, ci ca întreprindere curatorială, un spaţiu ce se leagă la nivelul ideii, o înlănţuire de obiecte ce se completează la nivelul ideii. Aradul cu vocaţia sa elitistă e acum o poartă deschisă unor artişti care au depăşit sfera tatonărilor şi se află în momentele faste ale maturizării creatoare. Selecţia curatorului oferă o sinteză, o meditaţie asupra unor motive fundamentale ale artei contemporane, relaţiile dintre scriitură şi raţiunea existenţei în actualitate a vechilor arhetipuri. E o motivare a necesităţii privirii contemporane de a descoperi valori esenţiale în coordonatele artificioase ale vieţii de azi.

joi, 29 octombrie 2009

Adrian Valentin Samson

Despre prietenie şi boală

În timp am adunat un tezaur, poate , cel mai preţios din multiplele iluzorii ale mele tezaure, colecţii, pasiuni. Am înţeles prietenia pentru unii oameni ca o mare bucurie. Întâlnirea cu ei mi-a redat dimensiunea umană după care eu tânjeam. Am găsit în ei experienţa vie a cărţile pe care le citeam la început cu înfrigurare, apoi cu furie şi acum cu sentimentul deznădejdii. Erau şi ei aceeaşi specie lipită de viaţă, ba chiar înăuntrul ei. Nişte oameni care se amestecau în viaţa asta foarte poetică, construind mirajele , mai mult sau mai artificioase ale artei. Adrian Samson. La Hunedoara. Mi s-a părut acolo un maestru, printre mulţii artişti adevăraţi. Mi s-a părut un om adevărat, sensibil, cult, extrem de fin. M-a invitat să vorbesc despre opera lui la galeria ,,Helios. Lucrări cu o tăietură acidă, extrem de contemporană, deloc pacifistă cu această lume plină de ambiguităţi. Lucrări ce presupun o gândire pe măsură, capabilă să construiască forme ce se zbat de la dulcegărie spre esenţe. O viziune ce mimează desenul copilăriei este deturnată spre o construcţie ideală ce se foloseşte de emblemă spre a clama disperarea. Sunt nişte icoane moderne, prototipul ale unor divinităţi inexistente, fiecare cu forţa ei bine văzută, bine făcută, deplină. Nişte evidenţe ce ies din context. Fiecare lucrare e un exerciţiu de îndepărtare de o afectuoasă mărturisire, de regăsire n faţa unei oglinzi fără de mile. Chiar şi lucrările au aparenţa facilului. Văzute cu atenţie în spaţiul intim, scoase din viaţa lor oficioasă din Galerie, vezi că sunt o construcţie extrem de laborioasă şi diversă. Nu par simple exteriorizări acide , ieşite dinspre ludic. Nu. sunt făcute cu grijă, din materiale diverse, pastă de hârtie, materiale textile, decupaje etc... Sunt nişte înfiinţări ale unei lumi aparent imediate, in fond extrem de rafinate,. Au ieşit din spaţiul comun spre a deveni evocări, experienţe estetice.. O lume ce evoluează de la uzual spre ieşire din norma. Excentricitatea rupe comodităţile spaţiului cald al familiarului, şi transferă starea de zi cu zi spre experienţa unică. O lumină tandră, un spaţiu al intimizării leagă aceste definiri ale unei umanităţi ce poate fi şi un altar şi un jurnal. Aparent caricaturi, sunt exerciţii de identificare ale adevărurilor vieţii. Un artist ce trăieşte într-un spaţiu încărcat de cultură ancestrală, cu conştiinţa adevărului contemporan. Alt prieten, pictorul Constantin Răducan. Şi el un autor extrem de rafinat, cu un exerciţiu al iluminării interioare. Un artist ce sparge bariere. O picturalitate barocă, o culoare ce aminteşte de fascinaţia necesară admiraţiei. O lume ce este frumoasă cu premeditare, şi, dincolo de aşa ceva, cu taine. Un descoperitor al tainelor vieţii, dar nu prin forţa lor telurică, greu de înţeles, ci prin construcţia devină, ipostaze ale adevărului primordiale, purtând pecetea primei rostiri. E o pictură religioasă, cu o laicitate ce vine dinspre pioşenia ieşită din cărţile ce nu-l glorifică pe Dumnezeu ca om, ci ca Demiurg. De aici această forţă năprasnică ale acestor de neuitat privelişti. Aceeaşi frenezie, mai evident emoţională o duce şi fiica artistului, ce nu evoluează în registrul apolinicului, chiar ironic, ci al mărturisirii dionisiace. Afişează cu oarecare credinţă mai accentuată, cu oarecare pioşenie, ce dă naştere unei apoteozări extreme a obiectului. E un strigăt ca un semnal, şi eu doamne, trăiesc în această lume, care e ... aşa cum e, cu ochii mei văzându-se. Construindu-se, prefăcându-se în lumina sufletului. Am mulţi prieteni. Nu vreau să-i jignesc prin nebăgarea de seamă. Sunt prieteni mei, fiindcă eu sunt alături de ei. Şi, mărturisesc, în exerciţiile mele de apropiere, admiraţia este profesiunea mea. Sunt şi alte expoziţii ce mă farmecă, soţii Costin şi Minodora Brăteanu, efuziunile Doroteei Hârjoi, prezenţa tot mai puternică a lui Taşi, dar şi a lui Zgondoiu, entuziasmele sincere faţă de Kelemen, Tar Bela , Ladislau ... să nu mai vorbim despre fascinantele expoziţii ale lui Bata Marianov şi .....

luni, 12 octombrie 2009

Suzana Fântânariu şi cartea sa

Suzana Fântânariu şi Cartea frumoasă. Cum şi-a dorit Suzana, o fată din Moldova, cartea ei. Cum a visat-o şi cum a făcut-o.

De câţiva ani Suzana Fântânariu, profesoară la Universitatea de Arte din Timişoara, doreşte să fie prezentă în spectacolul vieţii culturale naţionale printr-o carte care să fie reprezentativă pentru viaţa şi meseria sa, care să-i conţină sensul, sensurile vieţii ei. Care să o reprezinte. Această reprezentare devine în imaginaţia artistei o sursă de emoţii copleşitoare, revelarea unui simbol care este şi al nostalgiilor, al visului obiectului sublim şi înţelept, a cărui deschidere conţine adevărurile lumii, misterioase, dar şi iluminate. E un obiect menit să deschidă calea spre receptare, spre iubirea aproapelui, spre absolutul împlinirii intelectuale, dar şi a celei spre artă.... Suzana Fântânariu, o mare artistă îşi dorea o carte. Un obiect frumos... O carte în sine şi o carte despre sine. O carte preafrumoasă, o carte care să fie definitivă, dar care să şi mărturisească timpul aproximativ din jurul nostru. O carte care, din emoţiile particulare ale celor care o înconjurau, să poată descoperi adevărul propriei identităţi. O carte oglindă, o carte poveste. ,,...Era odată o fată frumoasă, că la soare te puteai uita, dar la dânsa, ba...” Era o fată cuminte şi studioasă, o fată pe care o interesa universul pe care trebuia să-l vadă bine spre a-l aduce în sinele ei. Spre a-l aduce apoi în ochii oamenilor, pe care îi respecta, dar, mai ales, de a căror dragoste era dependentă. O văd pe Suzana, ca o fiinţă preocupată, în primul şi în primul rând, de acest sentiment al iubirii umane, o iubire deloc erotică, o iubire pură şi creştinească. Aştepta cartea aceasta cu patimă, cu o puritate de copil care vrea să vadă îngerii plutind în jurul pomului de Crăciun şi pe Sfânta Duminică trecând cu câte un dar în batista ei fermecată. A lucrat ani, a avut sute de colaboratori, a discutat cu oameni care o iubeau, o admirau, vedeau în ea artistul care se zbate spre fericirea celor din jur. Şi-a jertfit ani pentru această carte. A corectat zile şi nopţi, a controlat arhive, bibliografii... I-a căutat pe cei care ştia că au preţuit-o şi au scris despre ea. A căutat cuvintele despre sine, ea care se alcătuia pe sine prin imagini, prin umbre, prin linii, printr-un amestec de întuneric-cerneală şi lumină, cartea, foaia , bucuria de a avea şansa deschiderii spre însemnare. O carte despre însemnări şi reînsemnări, despre dramele unui o slab , care descoperă că, în luptă cu viaţa, a ieşit învingător. Balaurii, şerpii, dragonii, făpturi din alb şi negru se aşează cuminţii, mărturisind visarea, înţelepciunea, neastâmpărul creaţiei, dragostea de a înfăptui, dincolo de limite, într-un teritoriu , în care nu te joci, într-un spaţiu abisal şi fantastic, în care totul este viu, posibil, germinator, fabulos şi fantastic prin deschiderile minţii născocitoare. Am complotat şi eu la această carte. Am copiat, tradus, corectat, recorectat, am fost alături de artistă mereu, de frământările ei uriaşă, a m fost martorul tenacităţii şi îndoielilor ei. Am admirat mereu talentul ce izbucneşte, nestăpânit, feroce, neiertător cu sine, iertător pentru ceillalşi, dezvăluind feutrajul îndoielii şi speranţei, jocul ideilor a căror curgere covârşitoare vorbea despre misterele facerii, despre esenţele vieţii, despre acel punct din care se înfăptuieşte universul, răsturnat, creat, admirat, năucitor de adânc, plin de taine pe care doar scrisul şi arta le pot scoate la iveală. Suzana conţine în fiinţa ei ştiinţa înfăptuirii miracolelor. Ea vindecă... Ea iubeşte... Ea este principiul construirii vieţii... Ea ştie cum să facă artificialitatea să învie. Ea ştie scrierea sacră şi gesturile prin care ritualic omul devine om şi pomul pom. În această operă ea alătură umilele scrieri ale jurnaliştilor, criticilor de artă, istoricilor de artă, iubitorilor de artă, gazetarilor de la rubricile culturale, visătorilor fără statut profesional, propriile imagini. Construcţiile ideale pe care ea le-a scrijelit în lemn şi apoi le-a aşezat pe hârtie. Colorate cu tuş ele au înfăptuit mirajul scrierii. O scriere fabuloasă. O deschidere spre mitul cărţii sacre în care cuvântul revelator e însoţit de paradisul vederii. Scrisă cu dragoste, cartea creionează încetul cu încetul bucuria de a exista. Tandreţea cu care este acceptat omagiul scris, gândul cuminte şi plin de înţelegere pentru acea fată care a reuşit să iasă din poveste şi să înţeleagă fantasmele vieţii. După teza de doctorat, o carte la fel de frumoasă, această carte de spre sine completează privire în cele două lumi. Lumea din care priveşti, lumea gândului şi a iubiri spre altul, şi lumea artificioasă a văzutului, a oglindirii, a părelnicelor bucurii, suferinţe, a răspunsului mesajului propriu. Cartea este o privire prin operă şi o oglindire prin cuvânt. Ce pot spune că această carte exprimă tandreţe. E un obiect frumos, demn de a fi iubit. Această carte e şi un semn al recunoaşterii sinelui, a împăcării cu sine, un semn al iubirii celuilalt, dar, omeneşte, o carte dăruită spre neuitare, o carte despre ce poate face un om într-o viaţă. O mărturisire. Asta o spun eu care am găsit în Suzana modelul de artist aproape sufletului meu. Deşi, sunt foarte îndrăgostit de arta tuturor artiştilor din jurul meu. S-a întâmplat că felul Suzanei de a concepe lumea m-a fascinat. Cu bucurie şi cu durere. Ca în cartea sfântă... Citiţi această carte. Priviţi-o aşa cum e. Izvorâtă din peticele de ziar sortite uitării. Ivită din lumea obosită şi obositoare a adevărurilor zilnice, din care se naşte ipostaza definitivă a unui mare artist. Timişoara îşi are marii artişti. Toţi au editat un album. Nuţiu, Vreme etc... Suzana a lipit scrieri peste sufletul ei care şi-a găsit mereu furtunos adevăratul nume. Carte tandră, carte iubită, care manifest şi carte reamintire, carte despre sine şi despre bucurie. Suzana a respins mereu monstruosul şi a revelat gravitatea faptului bine rânduit. E o carte făcută bine. Cu meserie. O mână întinsă către neuitare şi spre cunoaştere. Un semn de iubire.

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Actorul Marius Tudor într-un spectacol de excepţie

Un spectacol de excepţie. Spectacolul perfect.


Ţin minte primul spectacol de teatru pe care l-am văzut pe scena teatrului din reşiţa prin 1957. Poate mai târziu cu un an sau cu doi. Era Povestea lui Harap Alb. Feerie. Fascinaţie. Bucurie a ochiului şi sufletului. Am devenit un împătimit de teatru, iar visul meu era să devin critic de teatru pentru că această artă a reuşit să-mi intre în sânge. În clasa a III-a am rugat-o pe mătuşa mea să-mi cumpere cartea Mariei Filotti ,, Am ales teatrul” un titlu care se potrivea stării mele de spirit profund romantice. Au venit anii de glorie ai comunismului care voia să se ocupe de viaţa culturală a satului, astfel că în Berzovia, localitate la întretăiere de drumuri şi aproape de oraş, am putut vedea toate spectacolele teatrelor din Reşiţa, din Timişoara, cu turnee ale trupelor de teatru din Arad, ale teatrelor muncitoreşti din Bocşa, Lugoj, Oraviţa, ba chiar şi cel al liceului din Gătaia. Noi aveam şi o trupă de teatru care dădea spectacole în localitate, cu actori care recitau cu foc tiradele din piesele aflate atunci în vogă. Am iubit teatrul de la prima întâlnire, pasiune care se exercita şi prin ascultarea pieselor transmise la radio, iar puţin mai târziu la televizor. Am asistat la o expresie teribilă a acestei pătimaşe izbucniri de fascinaţie teatrală cu ocazia turneului Teatrului ,, George Augustin Petculescu” din Reşiţa, cu piesa ,, Cui îi este frică de lup?”. De la începutul spectacolului, copiii participau intens, strigau, comentau, cântau, tropăiau şi aplaudau frenetic. Se urcau pe scenă, îşi spuneau părerea despre cele văzute, se jucau şi ei serios în limitele propuse de amfitrionul, lup... N-am văzut ochi mai fericiţi, figuri mai transportate, bucurie mai intensă. Spectacolul a beneficiat de regia inspirată a lui Constantin Bery, de muzica lui Dan Mirea şi de un decor fermecător al lui N. D. Vlădulescu. Era normal ca pe afiş să fie notaţi şi actorii, pe umerii cărora spectacolul de venea viu şi, o spun încă odată, fascinant. Lupul cel rău, a fost interpretat cu o fantezie debordantă, în registre cu totul şi cu totul inedite, parodie, dans, cântec, accente de umor popular, de către actorul Marius Tudor, care a dat o probă de profesionalism şi de înţelegere superioară a misiei de actor. O oră de efort fizic incredibil, de totală dăruire, fără nici un fel de abandonare a datelor meseriei. Nu a contat că spectatorii erau copii. Nu a contat că sala de cămin cultural nu era dotată cu ce trebuie. Nu a contat că era într-un sat, sau că era în turneu. Se simţea responsabil şi unic, dând tot ce putea, fiindcă era un spectacol, la fel ca la Reşiţa, Paris, sau oriunde. Era un paradis pentru copii şi el era un emisar al magiei artei. Copiii, profesorii, aerul şi atmosfera din jur o au simţit din plin. Era o sărbătoare. Actorul Marius Tudor fascina publicul cu un desen riguros al mişcării de scenă, cu o plastică a gestului de invidiat, cu o perfecţiune acrobatică şi totodată coregrafică a fiecărei secvenţe a compunerii rolului. Cu o spunere ce reuşea să fascineze. Un actor perfect, ce ştie toate datele meseriei pe care le foloseşte cu dezinvoltură, şi în acest caz cu bucuria de a comunica, cu bucuria de împărtăşi, de a face vizibile misterele acţiunii de artist în teatru. Fermecătoare, cu umor bine gustat de copii a fost şi apariţia Inei Prisăcariu, dar şi a vânătorului interpretat cu vervă de Sorin Fruntelată. Cei trei purceluşi, iezi au fost interpretaţi cu plăcere, dinamism, reuşind portrete încântătoare de către Nicu Pârvulescu, Mariana Grangure, Adina Panait. Ar trebuie să discutăm despre această mixare a trei poveşti , Cei trei purceluşi, Capra cu trei iezi şi Scufiţa roşie, auăleu, nu-i ştiu numele, oricum o apariţie plăcută. Afişul, imaginaţi-vă, nu are numele actorilor.... Constantin Bery a reuşit să provoace un spectacol antrenat, parodic, cu inserţii feerice, dar şi de ,,comedia del arte”, improvizând şi în registrul educativ, dar fără a fi plictisitor şi tezist. În acest spectacol, toată lumea râde, cântă şi dansează. Lupul le încasează întotdeauna de la fiinţele gingaşe, mici şi năuce, pe care le crede proaste şi vrea să le mănânce. Spectacolul este şi pentru maturi, fiindcă propune o meditaţie morală, dar şi pentru că este o propunere vizuală de excepţie, iar muzica îşi aduce contribuţia la crearea ideii de spectacol-eveniment ,,dăruit din inimă copiilor”.