Notaţii la Expoziţia Axe de la Alba - Iulia 2010

Texte despre expoziţia Axe de la Alba- Iulia


Dan Crecan este preşedinte, abil, generos, tenace, îndârjit în aplicarea proiectelor, un luptător fără prihană pentru menţinerea unei galerii şi a unei filiale în pofida duşmăniilor inerente şi a calculelor nesăţioase ale afaceriştilor pofticioşi de e un spaţiu central. Ca artist dezvoltă o disponibilitate spre onirism, o fabulaţie senină, în care lumina interioară se instituie exploziv într-un cult solar. Lucrările sale au nostalgia luminii şi asociate visului aşa cum în poemul lui Prévert. Este un virtuoz al ieşirii din prezent.

Costin Brăteanu, directorul galeriei Axe, un tip longilin şi fantast, visează o asociere sub semnul galeriei sale a cărei altruistă compunere vizează euforia descoperirii prieteniei dar şi a unor artişti necunoscuţi geniali. Şi culmea, reuşeşte. Fiecare artist invitat în spaţiul minim al galeriei sale şi în spaţiul într-o stare de expansiune al simpozioanelor pe care le organizează în spaţii diverse şi cu o geografie mai depărtată de centru, este genial….
Ca artist prin tablourile lui este fascinat de şansele pe carele deschide gestul creaţiei, capabil de a descoperi relaţia dintre forma într-o lume armonică, delicată şi sublimul scrierii. Sunt rostiri poematice, într-un imperiu discret la armoniilor, ecouri ale dragostei celui care a inventat alfabetul şi a scris formele cu idee.

Minodora Brătean sculptează aşa cum ar da viaţă unei fiinţe vii. Se simte vocaţia germinaţiei a unei faceri (ad)mirabile a fiinţei vii. Materialele au forţa vie a naşterii. Nu sunt pur decorative. Sunt vii, puternic vii, cu violenţă şi firesc ascunse în această forţă a ostilă mumificării.

Radu Brătean, tatăl lui Costin, evoluează cu tragism într-un spaţiu ce ar trebui să fie exuberant, colorat, fov. Descoperi printre jocurile pop art, însemnele unei tristeţi ce se revelă cu forţă şi dă un sens tragic unor expuneri ce par extrem de vivace.

Dorel Manole Olteanu , împătimit de jurnalism în forma lui vizuală, înarmat cu un aparat foto ultraperfecţionat, cu aparate de luat vederi şi reportofoane, călătoreşte în spaţiul cultural al Banatului şi nu numai. Pictează peisaje bine aşezate într-o realitate fascinantă, cu case ce aduc nostalgia locuirii şi a spiritului aşezat. Casele prind viaţă şi devin embleme ale împlinirii pe lumea aceasta.

Sorin Nicodim este un personaj pe care nu se poate să nu îl observi. Este mereu în priză, povesteşte cu şarm, râde din toată inima se mişcă , umblă cu paşi felini şi, deşi mic de statură, reuşeşte să fie mereu impozant. Lucrările sale sunt, dimpotrivă tandre şi extrem de echilibrate afectiv. Aduc lumină, căldură şi tandreţe pe care acum o asociază cu mitul cărţii. Există o bucurie imensă în acest portret al cărţii, dacă se poate spune aşa, o explozie solară, în jerbe strălucitoare. O apologie adusă luminii.

Bela Tar experimentează tehnici diferite într-un domeniu în care formele devin simbolice. Structura planară a tabloului devine tridimensională prin aceste adăugiri ce aduc nu numai ineditul ci şi o anume strălucire. Construcţia vizuală îndrăzneaţă dovedeşte un artist sensibil, capabil de a transmite emoţie dar şi de a descoperii noi semnificaţii, fapt ce creează o stare de comunicare care revelă în coordonatele experimentului disponibilitatea meditaţiei.

Marian Truţulescu, profesor la Liceul de Arte din Reşiţa, exprimă o meditaţie asupra artei baroce, subiectul tezei sale de doctorat în tehnici diverse bine organizate, bine structurate grafic. Artistul exprimă starea de graţie senină, căutată în figurile artei baroce, dar şi o anumită soliditate a construcţiei ce caută lumina şi o descoperă ca revelaţie.

Dorothea Hîrjoi este un temperament solar dotat cu un acut sentiment armonic al spaţiului. Aparent fragile cu o colorare delicată ele impun ideea masivităţii spaţiale emanând acea forţă discretă a emoţiei care se împlineşte în formă.

Petru Comisarschi este un artist cu o evoluţie pe cât de diversă pe atât de surprinzătoare, reuşind să se exprime mereu altfel cu fiecare expoziţie. Formele pe care le imaginează sunt expresie ale spiritului ludic, preluând imagini din lumea fantastică a copilăriei, dar care au capacitatea de a sugera o lume a ideilor, o meditaţie asupra relaţiei dintre lumea artistului, fantastică, deschisă spre experiment şi exprimarea plastică seducătoare, fascinată prin semnificaţiile multiple.

Eva Comisarschi descoperă în tapiseriile sale o lume a tandreţii, a bucuriilor cotidiene pe care le reprezintă cu o retoric[ a seducţiei, asociind invenţiilor formale şi construcţia emblematică. Semnul plastic seduce prin ineditul punerii în scenă, dar mai ales prin asocierea emoţiei unor embleme cu conţinut simbolic: praporii, altarul, casa, floarea.

Cu fiecare lucrare Dan Roşca reuşeşte să exprime disponibilitatea noncomformistă, reuşind să fascineze. Să construiască un spaţiu, un obiect mirabil care dovedeşte că jocul este o sursă infinită către speculaţii inefabile. Deşi tânăr, materia e stăpânită cu o forţă ce dă senzaţia miraculoasă a virtuozităţii.

Cu o disponibilitate imagistică uluitoare şi un temperament pe măsură Dana Stana reuşeşte să redea coerenţă emoţională unei avalanşe de sugestii. Acum explorează lumea subterană a fantasmelor. O peşteră a comorilor în care formele devin expresive emoţional. Repetitivitatea acestora construind ideea unei irealităţi primordiale într-o perpetuă organizare nu doar internă, ca şi comunicare simbolică, însă cu o exteriorizare ce se impune prin fascinaţia ineditului. Prin construcţia ideatică într-o permanentă expansivitate.

Ştefan Bârlea, un artist tânăr reuşeşte să găsească echilibrul în sarabanda tentaţiilor, sau multiplicitatea motivelor . Peisajele sale au forţa interiorizării.

Francisc Rafael Matiaş descoperă o lume încântătoare în formele ei lăsate, permise, acceptate de om şi divinitate. Acţiunea sa picturală e o descoperire a ceea ce există, se vede şi se simte.

Sebastian Săvoiu reuşeşte o sinteză. Tentaţia expresiei, tentaţia exprimării crude încărcare emoţional şi o construcţie formală echilibrata coloristic şi compoziţional. Lucrările sale nu au numai forţa expresivităţii ci şi profunzimea meditaţiei autoreferenţiale.

Nora Blaj descoperă valenţele expresive prin culoarea extrem de rafinată, dar mai ales prin abilitatea aşezării în pagină a acesteia, astfel încât pictura sa ce pare abstractă poate să primească asocieri cu elementele cotidianului ce o fascinează. Este o reprezentativitate ce iese din lumea formelor şi se apropie de cea a realităţii.

Ion Bobeică dincolo de incisivitatea liniei şi tentaţia spre caricatural revelă o acută emotivitate prin rafinamentul mătăsos al culorii. E un spaţiu al exuberanţei şi al tandreţii, al unor elemente antagonice care se atrag. Ironia coexistă cu tandreţea. Umorul devine mai profund când ascunde în spatele exuberanţei, melancolia.

Lucrările Marianei Ţepeş se definesc prin exuberanţă coloristică dar şi cu o ştiinţă a echilibrului compoziţional.. Fiecare tablou expune o suită de expuneri fărâmiţate formând o dantelărie savantă de forme colorate ce se înlănţuie după o logică a drippingului, atâta doar că expresivitatea emoţională nu este rezultatul aleatoriu al culorii aruncate, ci al aşezării lui pe pânză cu infinită delicateţe. E o lume care se afişează cu migală spre a construi un labirint al miracolului care reconstruieşte lumea.

Carmen Anutza expune lucrări de mici dimensiuni prin care reuşeşte să trezească emoţiile inefabile ale plutirii. Albul culorii obţinut prin sfâşierea hârtiei ori prin lipire aduce elementele de predicativitate care resimte haosul ca un ecran şi intervenţia artistului ca un ac definitoriu al creaţiei. E o poveste în care albul rupe coerenţa discursivă a spectacolului emoţional din fundal.

Adrian Raţă este un artist ce exploatează funcţiile liniei ca un constituent al unor spaţii masive. Linia definitivează, delimitează această masă colorată care dă senzaţia plinului şi bucuria construcţiei. E o lume care se construieşte în forme definitive.

Cristian Ferkel locuieşte într-o lume fantastică, coşmarescă. Portretul, în loc să fie un element al umanizării transmite stranietate, se află la convergenţa unei lumi a fantasmelor cu o realitate dureroasă. Figurile acestea sunt încărcate cu energia unei lumi primitive ieşite dintr-un spaţiu ce recheamă demonia. Sunt lucrări care te urmăresc prin sentimentul tulburător al primordialului.

Rodica Ruja expune o lucrare extrem de incitantă prin care într-un spaţiu al efuziunilor tandre, al tensiunilor efemere ale cotidianului, al evenimenţialului convertit în ipostază de jurnal, operează o deschidere spre autoreferenţialitate, prin breşa care se iveşte emiţând un semnal al necesităţii ieşirii din placentara infuzie senzorială către imperioasa afirmare a eului personal ca emblemă. O nostalgică însemnare a semnului într-un spaţiu al emoţiei.

Christian Horaţiu Pavelescu este situat în fierbintea modernitate, atras de manifestările artei sociale, de scrierea de texte esenţiale, astfel că ceea ce scrie în spaţiul tabloului, devenit fragment de zid, ieşire rebelă şi, totuşi respectuoasă din lumea tradiţională a imaginii, e un mesaj ce rupe convenţionalitatea reprezentării obiectuale spre o frenezie a adevărului despre sine în cuvintele care au semnificaţie mai largă, directă, tranşantă şi chiar universală. Textul e scris în engleză.

Remus Irimescu face parte din categoria tinerilor sculptori ambiţioşi şi extrem de talentaţi pe care universitatea timişoreană îi propulsează cu o deplină cunoaştere a meseriei şi o vocaţie clară a modernităţii. Un obiect în sine, misterios fiindcă e bine plasat în spaţiu şi care deschide cu abilitate o lume a imaginaţiei ce se reprezintă nu doar formal, ci şi simbolic.


Alexandru Baciu transferă plăcerea de a colora frumos în acea satisfacţie a descoperirii ludicului prin asocierea de obiecte din lumea reală în aşa fel încât ele recompun o altă lume, tot atât de tulburătoare pe cât e de insolită. Senzaţia este de bucurie coloristică, dar mai ales de a redescoperi combinări ludice, jocuri rafinate care dau o ltă semnificaţie înşiririi obiectelor în cadru.


Bucuria culorii o caracterizează pe Monica Dinu, care construieşte cu forţă un spaţiu plastic extrem de echilibrat, o adevărată uzină de vise, fiindcă impune prin seducţia iniţială o descoperirea nu numai a retoricii, ci şi a înlănţuirilor semantice. Farmec şi inteligenţă.


Elicondiu Iovan are vocaţia experimentului. Lucrările sale sunt fotografii travestite în picturi. Intervenţiile asupra planşei fotografice devin sugestii ale şanselor picturii ca emblemă şi expresivitate plastică totalitară. Întâlnirea cu aceste lucrări e de durată fiindcă ele au o dimensiune mai vastă decât ceea ce promit prin seducţie, îndrăzneală, echilibru, armonie. E un constructor fantast şi metodic de lumi paralele.


Smaranda Sabina Moldovan ieşită din lumea formelor frumoase, pur decorative, din lumea casnică a tapiserilor ce lucrează cuminte şi fericit obiecte ce completează viaţa de fiecare zi a familiei. Nu numai fiindcă sunt splendide, echilibrate şi cu o euforică stare a culorii ele vrăjesc şi prin tandreţea cu care propune ideea ce poate fi o emblemă a locului şi a casei.